Fotografía cortesía de Elisabeta Boțan
III Eroziune
O presimțire umple lacrimalele cu albastru
un pumn abstract de silitră
care explodează în aer
Există un trup învins
culcat pe marginea trecutului
Singurătatea încrețește perdelele
și desface apusurile în fâșii
Soarele cade
mitighează tremurul spre centru
chiar dacă himenul se va rupe
III Erosión
Un presagio llena de azul los lagrimales
un puñado abstracto de salitre
que se estrella en el aíre
Hay un cuerpo vencido
acostado al borde del pasado
La soledad arruga las cortinas
y a jirones desclava los ocasos
El sol cae
mitiga temblores hacia el centro
aunque el himen se rompa
Marina Centeno