Odă motanului
Printre fire chem tristețea
cu paradigma siestei
și liniile soarelui de pe părul tău
lins în întregime
încâlcind nu știu câte întâmplări fortuite
Uneori când luna se face muchie
pe partea aceea care împarte vraja
când rămâi îngândurat pe genunchii mei
și te cufunzi -de fiecare dată- în adânc
încurcat în umbrele înserării
îmi dărui persuasiv atingerea trupului tău
înfiorând cele mai intime părți
unde teama se sfârșește
Oda al gato
Nombro la tristeza entre los hilos
y el paradigma de la siesta
con los trazos del sol sobre tu pelo
completamente liso
enredado a no sé cuántos hechos fortuitos
De vez en cuando la luna se hace filo
sobre la parte divisional del embeleso
cuando quedas absorto en mis rodillas
y te hundes –cada vez más- a lo profundo
confundido entre las sombras de la tarde
persuasivo me entregas el roce de tu cuerpo
erizando las partes más adustas
donde termina el miedo
Marina Centeno